Chef de chef cu cozonac in frac

Cozonacul este o prajitura universala,rdar totusi foarte diferita pentru ca fiecare popor a consacrat cozonacul jn felul sau specific. Astfel, Romanii il prefera pe cel pufos, mult crescut si framantat cu drojdie de bere, englezii-l apreciaza pe cel mai uscat, cu fructe confiate, in timp ce francezii il prefera în forme mai mici, cu multa ciocolata sau cu diverse umpluturi.

Nu oricine se pricepe sa faca un cozonac romanesc. Secretul sunt ouale, cu cat mai multe, cu atat iese mai pufos. Apoi trebuie framantat indelung, dospit cu mestesug si aromat cu nuca, miere, rahat si stafide. O asa bunatate nu se face oricand si de oricine.

Cozonacul este un vechi simbol al sarbatorilor fundamentale crestine. Traditia romaneasca spune ca daca ai cozonac pe masa inseamna ca sarbatoresti. Adica nu se poate Craciun, An nou, Paste, nunta, botez si alte evenimente unde cozonacul sa nu fie prezent.

Ar trebui sa ne ocupam sa introducem cozonacul pe lista UNESCO a patrimoniului universal. Noi, romanii, facem cel mai pufos si aromat cozonac din lume. Toti ceilalti fac doar un fel de paine, brutal imbunatatita cu umpluturi foarte dulci de ciocolata, de unde si vorba 'daca n-au paine, sa manance cozonac'.

Italienii au fost mai smecheri. Pizza napolitana a fost inclusa in 2017 de UNESCO in patrimoniul cultural international. Sigur ca pizza se face mult mai usor si mai repede decat cozonacul. In pizzeriile cu staif, consumatorilor li se ofera chiar si un spectacol al cu coca invartita deasupra capului sau cu un cuptor invadat de flacari.

E si o problema de marketing. De ce exista un festival al berii si nu si unul al cozonacului?

Cozonacul ar trebui privit cu mai multa atentie si respect. Oamenii mananca paine unsa cu unt, dar si torturi fantastice, un mar proaspat, dar si o salata de fructe. Toate in functie de posibilitati, imprejurari si traditii. Oamenii umbla imbracati mai lejer sau, din contra, la patru ace. Cozonacul este ca un frac, un smoking purtat la sarbatoare. Trebuie numai sa ne dam seama de asta.

Elegie cu sapun de casa

 Sunt vreo 4 zile de cand n-am iesit din casa si cred ca vor mai trece altele 4-5 pana cand o voi face.  

Sunt doua probleme presante care ma sot afara din barlog. Prima o reprezinta doctoriile pe care eu si sotia mea trebuie sa le luam in mod regulat. Ultima reteta am ridicat-o de la farmacie cam cu vreo 10 zile in urma. Cum retetele sunt eliberate lunar de catre medicul de familei, problema este rezolvata pentru urmatoarele 20 de zile.

A doua problema este painea noastra cea de toate zilele. Avem norocul ca la parterul blocului este un supermarket. Ultima oara am gasit la raft paine care expira pe 13 luna aceasta. Mai este valabila inca 6 zile asa ca stau linistit.

Ieri ne-am omorat timpul facand ordine si curatenie intr-o debara. Doamne, cate obiecte inutile se pot pastra. Probabil ca de unele ne leaga amintiri si intamplari, dar a trecut atata amar de vreme ca nu ne mai aducem aminte de toate. Am descoperit si anumite lucruri inexplicabile, cum ar fi 5 cutii de sobitori, din acelea vechi de cel putin 20-30 de ani. De ce om fi cumparat atatea cutii si de ce le-om fi pastrat atatia ani, greu de lamurit.

Dar. am gasit si lucruri folositoare, chiar foarte folositoare in situatia de fata, cum ar fi sapunul de casa. Mi-aduc aminte ca mama era experta in 'fabricarea' lui. Se foloseau grasimi si unturi ramase de pe la porc, soda caustica, frunze de pelin (pentru aroma probabil), apa si ce-o mai fi fost. Dar nu asa oricum, ci intr-o riguroasa proportie si fiecare adaugate cu mestesug intr-o anumita faza a procesului de productie, proces de productie care si acesta era complicat, cu regulile si secretele lui. Nu oricine se pricepea sa obtina sapunul dorit. Se trezea mama la poarta cu cate o vecina panicata ca i s-a stricat fiertura din caldare si trebuia reparata. Si interventia trebuia facuta imediat, ca altfel procesul de productie aflat in derulare dadea alt rezultat decat cel dorit. Nu mergea sa lasi lucrurile pe a doua zi, asa ca biata vecina insista pana cand mama isi lasa treaba ei si mergea sa rezolve problema.

L-am folosit si ne-am convins ca spala altfel, mai tacticos. Se ung palmele dintr-odata, aluneca usor si poti sa le freci una de alta de parca le mangai. Si cand te limpezesti, mainile care se freaca una de alta scartaie a curatenie. Raman usoare si catifelate. Mirosi si miros a curatenie

Ce vremuri! Mai stiu oamenii sa faca sapun, bulioane si cate si mai cate mestereau mamele si bunicile noastre? Da de unde, aproape ca le-am uitat noi pe toate, de unde sa mai invete cei tineri?

Pe vremea aia, toate femeile se maritau cu albie si caldare de arama. Acum lumea s-a schimbat, a evoulat, sunt alte intrebari majore si esentiale care framanta viata. Ca de exemplu: stiti voi cand va asezati la masa, unde e corect sa puneti telefonul?

In dreapta langa cutit sau in stanga langa furculita?