Showing posts with label seniori. Show all posts
Showing posts with label seniori. Show all posts

Tuesday, April 28, 2020

Vrei sa ne-ntalnim la tomberoane?

 A fost relaxat programul batranilor peste 65 de ani. Incepand de astazi, au voie sa iasa din casa in intervalele 7 - 11 si 19 - 22. Dar nu asa de capul lor, ci pentru motive bine intemeiate care sunt precizate in ordonanta militara de nota 10.

Este evident ca scopul noilor reglementari esta ca aceasta grupa de populatie sa prinda o forma fizica la cote cat mai inalte, in ciuda vulnerabilitatilor induse de varsta inaintata. Si secretul este miscarea, cat mai multa miscare.
Batranii peste 65 pot face cumparaturi timp de 6 ore pe zi

Iese dumnealui batranelul la 7 din casa si se indreapta catre magazinul din proximitate. Inchis - deschide la 9. Dar nu dezarmeaza. Cerceteaza atent Declaratia pe propria raspundere si anume exact campul in care si-a declarat itinerariul si se alege un alt magazin astfel incat sa nu cada in greseala. Aici lucrurile stau mai bine - se deschide la 8,30. Aplicand inca o data algoritmul descris anterior, la urmatorul magazin poate se ajunga exact la ora deschiderii, adica 8. Cu putina sansa, numai intr-o ora, batranelul si-a ideplinit deja doua deziderate: activitatea fizica si procurarea de bunuri care sa-i acopere necesitatile de baza.

Daca are inspiratia sa aleaga acelasi traseu la intoarcere, va fi bucuros sa gaseasca al doilea magazin deschis la 8,30 si pe cel descris la prima incercare deschis la ora 9. Semplu precum bonjour, trebuie numai sa stii cum sa te organizezi.

Seara este rezervata in general plimbarilor in jurul locuintei, cum ar fi pana la tomberoane si inapoi. Daca are un caine se poate aventura mai departe in speranta ca acesta va descoperi drumul inapoi catre casa.

Marele avantaj este ca deplasarile se fac de regula pe racoare. Alt castig este ca atunci cand vor fi alegeri nu va fi nevoie de modifcari pentru ca sectiile de vot se deschid la ora 7 si se pot inchide la ora 22 daca se aproba o prelungire.



Monday, April 20, 2020

Declaratia pe Proprie Raspundere completare, semnare, folosire

Conform ordonantelor militare, seniorii (un cuvant elegant prin care ii numim de peste 65 de ani) au mai putine drepturi decat animalele de companie. Astfel, un senior poate poarasi locuinta numai in perioada 11-13 si numai pentru motive serioase, cum ar fi efectuarea de cumparaturi strict necesare pentru sine si/sau pentru animalele de companie pe care le are. Prin cumparaturi strict necesare se intelege mancare, detergenti si alte produse de igiena, medicamente. Daca are priceperea (si banii) sa comande online, livrarea la domiciliu il mai poate scuti de ceva efort. Cu animalul de companie (daca seniorul il are) e ceva mai complicat, el mai are dreptul la o ora de plimbare in perioada 20 - 21.

In cazul in care seniorul se deplaseaza in afara domiciliului intre 11 - 13, ESTE OBLIGATORIU ca sa aiba asupra lui o declaratie completata pe proprie raspundere in care sa precizeze scopul deplasarii cu incadrarea obligatorie intr-unul dintre cele 6 permise, precum si zona de deplasare.

Comanda produse online pentru animale livrare la domiciliu
Daca deplasarea se efectueaza intre orele 20 - 21, ESTE OBLIGATORIU ca seniorul sa fie insotit de un animal de companie. In acest caz nu mai este necesara declaratia, prezenta animalului de companie reprezentand dovada pentru scopul si motivul parasirii starii de izolare.

Ma voi referi mai in amanunt la Declaratia pe proprie raspundere, pentru ca aceasta nu a fost suficient motivata si explicata, din care cauza a aparut multa confuzie si multe neclaritati in privinta modului ei de procurare, completare si folosire, lucruri pe care ma voi stradui sa le lamuresc.

Conform Art 5 (1) al Ordonantei militare nr 2/21.03.2020 cu modificarile ulterioare, se prevede ca seniorii pot parasi domiciliul numai pentru urmatoarele motive:

1) interes profesional, inclusiv deplasarea intre locuința/gospodarie si locul/locurile de desfasurare a activitatii profesionale si inapoi;
2) asigurarea de bunuri care acopera necesitatile de baza ale persoanelor  si animalelor de companie/domestice, precum si bunuri necesare desfasurării activitatii profesionale;
3) asistența medicala care nu poate fi amanata si nici realizata de la distanta;
4) motive justificate, precum ingrijirea/insotirea copilului, asistenta persoanelor varstnice, bolnave sau cu dizabilitati ori deces al unui membru de familie;
5) activitate fizica individuala (cu excluderea oricaror activitati sportive de echipa/colective) sau pentru nevoile animalelor de companie/domestice, in apropierea locuintei
6) realizarea de activitati agricole.

Cateva randuri mai jos, la Art 5 (4), ordonanta precizeaza  ca "Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprinda nume și prenume, data nasterii, adresa locuintei/ gospodariei/ locului activitatii profesionale, motivul deplasarii, data completarii si semnatura."

Declaratie pe proprie raspundere folosita de mai multe ori in mai multe datiUlterior, autoritatile au facut publica o adresa de internet de la care se putea descarca modelul de declaratie si de aici au aparut incurcaturile si posibilitatile de abuzuri din partea celor care verifica actele celor care se deplaseaza.

1. In primul rand s-a creat falsa impresie ca este obligatorie folosirea unui document tipizat A4 dupa modelul care poate fi descarcat de pe internet. FALS, declaratia poate fi scrisa de mana pe un petec de hartie respectand furnizarea datelor prevazute de Art5(4) al ordonantei, adica : nume și prenume, data nasterii, adresa locuintei, motivul deplasarii, data completarii si semnatura. Nu toti au acces la internet, nu toti au de unde sa procure (cumpere) formularul recomandat IN FALS ca fiind tip.

2. Modelul propus de catre autoritati nu este conform ordonantei, in sensul ca pe langa datele cerute expres la Art5(4), apare abuziv in plus rubrica "Locul/Locurile deplasarii". Adaugire foarte parsiva, in sensul ca daca o completezi esti de acord cu restrangerea libertatii tale, iar  daca nu completezi campul respectiv ii dai posibilitatea celui care te verifica sa te amendeze pentru declaratie incompleta. Eu cred ca o sanctiune pentru acest motiv poate fi usor anulata in instanta, dar asta presupune consum de timp, nervi si bani.

3. S-a creat impresia ca de cate ori se iese din casa trebuie completata si semnata o noua declaratie. FALS. Se poate folosi o declaratie mai veche, cu conditia ca motivele deplasarii si traseul (atentie la traseu) sa ramana neschimbate. Adica, se taie cu pixul data veche si se adauga in clar noua data. Procedati asa cum se vede in poza alaturata. Am pastrat declaratia folosita in data de 15.apr.2020 pentru a o folosi si in data de 16.apr.2020. Pentru ca motivul deplasarii era acelasi, la fel si traseul, am taiat vechea data cu pixul si am scris-o in clar pe cea noua. La fel voi proceda si data viitoare si astfel voi putea folosi declaratia de zeci de ori. Atentie mare, subliniez ca motivul deplasarii si traseul trebuie sa fie acelasi. Daca ieri am fost la alimentara, iar astazi ma duc la soara mea care se deplaseaza mai greu, ca sa-i las la usa o paine, o punga de cartofi, un sapun, etc trebuie sa completez o declaratie noua, iar pe cea de ieri o pastrez pentru alta data cand voi iesi la cumparaturi.

Dar, pentru ca ati avut rabdarea si curiozitatea sa cititi pana aici, haideti sa va vand un pont. Gratis. Ati fost cumva amendat pentru ca aveati pe declaratie o data mai veche? Nu platiti amenda, ci cereti anularea ei in instanta. Motivul? Simplu: la Art 5(4) scrie ca declaratia trebuie sa contina 'data completarii' si nu 'data deplasarii'. E o diferenta si una mare de tot. Daca aveti o data mai veche puteti motiva ca aceasta a fost data la care ati completat declaratia si, prin urmare, sunteti in regula.

Sper ca am fost destul de clar si de ajutor. Va promit ca voi reveni si pentru lamurirea altor probleme de acest fel. Stati aproape.