Showing posts with label justitie. Show all posts
Showing posts with label justitie. Show all posts

Thursday, February 15, 2024

Statul Francez obligat să despăgubească un bărbat împiedicat în timpul carantinei Covid-19 să-și viziteze tatăl muribund

Împiedicat de jandarmii din Charente-Maritime să-și ia rămas-bun de la tatăl său muribund pe Île de Ré în timpul perioadei de izolare, un locuitor din Loir-et-Cher a reușit să condamne statul pentru neglijență gravă.

La 4 aprilie 2020, Patrice Dupas a fost împiedicat de jandarmi să facă o ultimă vizită tatălui său pe moarte pe Ile de Ré.

Statul Francez va trebui să-l despăgubească pe Patrice Dupas după ce instanța judiciară din La Rochelle (Charente-Maritime) i-a dat dreptate. Într-o Franță închisă din cauza pandemiei de Covid-19, acest viticultor din Loir-et-Cher a fost împiedicat de jandarmii din Charente-Maritime să facă o ultimă vizită tatălui său muribund pe Ile de Ré, în ciuda faptului ca avea o autorizație din partea jandarmilor din departamentul lui.

Pe 4 aprilie 2020, Patrice Dupas a încercat să meargă pe Ile de Ré pentru a-și vedea tatăl, Claude Dupas, care era grav bolnav. În ciuda adeverinței și autorizației emise de jandarmii departamentului său, acesta a fost blocat în timpul unui control la intrarea în viaductul insulei. 

Nici măcar apelurile repetate la prefectură și intervenția medicului de familie nu au putut schimba situația. Din păcate, tatăl său a murit trei zile mai târziu. Abia pe 16 aprilie 2020, jandarmeria și-a recunoscut în cele din urmă public gresala și a anulat amenda inițială de 135 de euro aplicată lui Patrice Dupas.

Despăgubiri de 10.000 de euro

Revoltat de această lipsă de umanitate, Patrice Dupas a decis să acţioneze în justiţie Statul în primăvara anului 2022. Hotărârea a fost pronunţată la 19 decembrie 2023, stabilindu-se culpă gravă a Statului şi răspunderea acestuia în prejudiciul suferit de viticultor. În repararea prejudiciului, statul trebuie să-i plătească lui Patrice Dupas suma de 10.000 de euro. O decizie pe care avocatul său, Me Kévin Gomez, o descrie drept „judecata excelentă”. De asemenea, statul a decis să nu facă recurs. La rândul său, Patrice Dupas spune că acuma se simte uşurat şi că doarme mult mai bine.