a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acopera necesitatile de baza ale persoanelor si animalelor de companie/domestice;
b) deplasarea pentru asistenta medicala care nu poate fi amanata si nici realizata de la distanta;
c) deplasarea din motive justificate, precum ingrijirea/ insotirea unui minor, asistenta altor persoane varstnice, bolnave sau cu dizabilitati, ori in cazul decesului unui membru de familie;
d) deplasari scurte, in apropierea locuintei/gospodariei, legate de activitatea fizica individuala a persoanelor (cu excluderea oricaror activitati fizice colective), cat si pentru nevoile animalelor de companie/domestice.
Cei care ies afara din casa trebuie sa aiba asupra lor actul de identitate si o declaratie completata pe proprie raspundere care sa sa cuprinda numele si prenumele, data nasterii, adresa locuintei, motivul si locul deplasarii, data si semnatura.
Dupa cum vedeti totul este reglementat, pus la punct si nimic nu scapa hrijei si vigilentei.
Totusi, nimeni nu este perfect. Ordonanta nu precizeaza daca cel care iese pentru a plimba, un caine trebuie sa aiba si cainele cu el. Si mai complicat ar fi daca ar trebui sa dovedeasca fapul ca este stapanul animalului si nu cumva eludeaza legea plimband un caine de imprumut. Nu prevede nici daca trebuie sa ai plasa daca declari ca mergi la cumparaturi, ca sa nu mai vorbim daca trebuie sa ai flori si lumanari in cazul in care declari ca mergi la un deces.

Dar asa cum ziceam, nimeni nu-i perfect si intotdeauna este timp ca sa corectam unele imperfectiuni si sa adaugam altele. Mai ales cand ai de a face pensionarii, oameni chichiriciosi, cicalitori, uituci, in permanenta nemultumiti si pe care mereu ii doare cate ceva. Timpul, insa, le rezolva pe toate.
Una peste alta, perioada cuprinsa intre orele 11-13 este organizata. Dar ce poti face in restul de ore ale zilei?
Ei bine, in restul orelor fiecare isi pierde vremea dupa imaginatie si posibilitati. Numai ca ezicsta posibilitati care se poate si posibilitati care nu se poate, si pe cale de consecinta, unii isi fac de lucru prin casa, altii ies prin curte, altii de niciunele. Adica sunt si pensionari care cad in contemplatia mediului inconjurator cu coatele sprijinite de pervaze sau de ulucile gardului, si se uita asa, gales, ca curca-n lemne. Doar ca in cazul acesta trebuie atentie mare. Daca mainile, fruntea sau nasul depasesc limita gospodariei se chiama ca ai incalcat legea si esti pasibil de amenda, ba chiar si de dosar penal in caz de recidiva repetata.